Review: Fitbit Ionic, smartwatch-ul pe care îl așteptai
Ada

Scris de Ada

4 Octombrie 2017

Cel mai nou produs lansat de Fitbit nu este o brățară fitness, așa cum ne-am obișnuit, ci un smartwatch ce combină cele mai bune componente și feature-uri ale produselor Fitbit recente. Astfel, Fitbit Ionic este considerat primul smartwatch adevărat, depășind astfel gadget-uri similare produse de Apple sau Samsung.

Fitbit Ionic - design și ecran

Cu siguranță ceasul Fitbit Ionic îți va aminti de designul brățării Fitbit Surge, având și câteva elemente din designul Fitbit Blaze. Noul smartwatch va veni în trei combinații de culori, pe lângă opțiunea obișnuită de customizare, în care poți înlocui cureaua cu altele din silicon sau piele.

Deși ceasul Fitbit nu arată precum un ceas elegant, are un design retro, care cu siguranță va fi pe placul fanilor brandului. Mai mult, gadget-ul este foarte ușor, acesta fiind primul lucru pe care îl vei observa atunci când vei începe să-l porți. Aparatul are un buton în stânga și alte două pe partea dreaptă, care pot fi folosite pentru a naviga în meniu sau pentru a interacționa cu ceasul, atunci când nu poți folosi touchscreen-ul.

La fel ca Fitbit Flex 2, și Fitbit Ionic este rezistent la apă, până la 50 de metri adâncime, acesta fiind al doilea device din gama Fitbit care are această caracteristică. De asemenea, noul smartwatch are un senzor Relative SPO2 care detectează nivelul de oxigen din sânge.

Fitbit Ionic - specificații tehnice

Ceasul Ionic are și propriul GPS, la fel ca Surge, astfel încât nu mai trebuie să-l conectezi la telefon pentru a-ți detecta locația. Dacă îți place să asculți muzică în timp ce te antrenezi, și de data asta Fitbit Ionic îți va fi de mare ajutor. Noul smartwatch are în jur de 2,5 GB spațiu în care să-ți salvezi playlist-ul preferat. De asemenea, poți să-ți conectezi gadget-ul la căști wireless, prin Bluetooth.

Pe spate, ceasul are un senzor de monitorizare al pulsului – Fitbit PurePulse, utilizat și la brățările de fitness ale brandului. Producătorii spun că de această dată, senzorul se simte mai confortabil și face citiri mai bune. În interior se află obișnuitele accelerometre și giroscop folosite pentru înregistrarea ciclului de somn și al pașilor.

De asemenea, Fitbit promite o durată de viață a bateriei de 4 zile, atunci când gadget-ul se află în modul smartwatch, ceea ce este cu adevărat impresionant. Dacă vei avea GPS-ul pornit în continuu, te poți aștepta la 10 ore de folosire, ceea ce este mai multe decât suficient pentru orice maraton.

Fitbit Ionic - feature-uri smartwatch

Noul Fitbit vine cu propriul App Gallery, despre care brandul spune că nu este tocmai un app store. Aici vei găsi aplicațiile Fitbit și apps de la alți producători, precum Starbucks și Pandora, în SUA sau Strava, în Marea Britanie.

Mai mult, Fibit a decis să deschidă SDK-ul (eng - software development kit) pentru developerii interesați să realizeze aplicații pentru acest gadget. Inițial, aplicațiile din App Gallery vor fi gratuite, dar cel mai probabil în viitor vor fi introduse și apps cu plată. De asemenea, tot în App Gallery îți poți descărca diferite fețe pentru ceas.

Fitbit Ionic este compatibil cu device-urile moderne cu iOS, Android sau Windows Phone.

Fitbit Ionic - feature-uri fitness

Toate acele feature-uri pe care le-ai apreciat la brățările de fitness lansate de Fitbit se vor afla și la Ionic, cu câteva upgradeuri. Noul ceas Fitbit are un senzor de monitorizare al ritmului cardiac, care, potrivit companiei, este și mai precis decât senzorii de la celelalte brățări Fitbit, datorită unui nou algoritm și al designului care îl face și mai aproape de piele.

De asemenea, Ionic are și o opțiune de pauză automată – atunci când te oprești din alergat la semafor, device-ul se va opri, și va reporni când începi din nou să alergi.

Un alt feature nou este tracker-ul pentru înot în timp real, profitând astfel de faptul că aparatul este waterproof. Cu Fitbit Ionic vei putea vedea informații în timp real pe ecranul ceasului în timp ce înoți. Ceasul mai are și trei rutine de antrenament gata încărcate în aparat, unul dintre ele având opțiunea dinamică. Adică, la finalul antrenamentului poți spune dacă ți s-a părut prea greu sau prea ușor, iar data viitoare, rutina se va îmbunătăți în funcție de feedback-ul tău.

Fitbit Ionic - prețuri și data de lansare

Așa cum ne așteptam, Fitbit Ionic este cel mai scump gadget al acestui brand, dar nu va depăși prețurile Apple Watch 2 și LG Watch Sport. Astfel, în acest moment, cei care vor să precomande noul smartwatch Fitbit Ionic, vor fi nevoiți să scoată din buzunar 349.95 de euro. Află toate detaliile aici.

Dacă ți-am stârnit interesul și vrei să-ți achiziționezi și tu noul Fitbit Ionic, va trebui să mai aștepți puțin. Oficial, noul smartwatch de la Fitbit va fi lansat în octombrie, în SUA, Marea Britanie și Australia, iar până la începutul lui noiembrie, Fitbit Ionic va fi lansat și în restul țărilor, dar, deocamdată, nu există o dată exactă pentru acest eveniment.

Tu ce părere ai despre noul smartwatch Fitbit Ionic?