Maratonul Bate Toaca 2019: pentru iubitorii de alergări în natură
Dani

Scris de Dani

25 Aprilie 2019

Dacă îți place să alergi prin peisaje deosebite te invităm la o nouă ediție a Maratonului Bate Toaca. Și în acest an, maratonul are loc la sfârșitul lui iunie, pe cele mai pitorești trasee din Ceahlău.

Unde și când are loc Maratonul Bate Toaca

În acest an Maratonul Bate Toaca va avea loc sâmbătă, 29 iunie, în localitatea Durău, județul Neamț.
Maratonul are două curse, pentru care startul se va da la Camping Leon.

Maraton Ceahlau

Înscrieri la Maratonul Bate Toaca

Cei care doresc să participe la Maratonul Bate Toaca 2019 se pot înscrie online, pe site-ul oficial al evenimentului. Taxa de înscriere este aceeași pentru ambele probe, mai exact 130 de lei până în 21 mai inclusiv și 150 de lei în perioada 22 mai și 14 iunie.

Se vor face înscrieri la fața locului doar în ziua de vineri 28 iunie, în limita numerelor de concurs, taxa de participare fiind de 150 lei. De asemenea, pentru persoanele care au peste 60 de ani sau împlinesc această vârstă până la data concursului, participarea este gratuită.

Maratonul Bate Toaca

Mai multe detalii despre Maratonul Bate Toaca

Maratonul Bate Toaca va avea două curse ce se vor desfășura în același timp. 

Cursa Verticală are o lungime de aproximativ 18 km, cu diferență pozitivă de nivel în jur de 1.300 m. Cursa va începe și se va termina la camping Leon și va trece pe lângă unele dintre cele mai frumoase locuri din zonă, inclusiv pe la Cascada Duruitoare.

Cursa Bate Toaca este o probă inclusă în Circuitul Carpaților. Traseul are o lungime de 34 km cu diferență de nivel pozitivă de 2.500 m. Și pentru această cursă va începe și se va finaliza la camping Leon, trecând pe lângă Poiana Nican, Cascada Duruitoare, Piatra Lăcrămată, Poiana Maicilor, stațiunea Izvorul Muntelui, traseul turistic Jgheabul cu Hotar, Vf. Lespezi și traseul turistic Fântânele.

”Potecile Ceahlăului îți vor “șopti” legenda Cascadei Duruitoarea, a Pietrei Lăcrămate, a lui Butu şi Ana, a Clăilor lui Miron și a Panaghiei, iar Frumoasa Dochia îți va veghea pașii în cea de-a șaptea ediție a Maratonului Bate Toaca, Cursa Bate Toaca fiind inclusă în Circuitul Carpaților de Alergare Montană”, spun organizatorii maratonului.