Timișoara City Marathon: aleargă și tu în Capitala Culturală Europeană 2021
Ada

Scris de Ada

4 Octombrie 2017

Pasionații de mișcare din vestul țării sunt chemați la unul dintre cele mai importante maratoane din acest an. Este vorba despre Timișoara City Marathon, cel mai nou maraton din orașul de pe Bega, pus la punct de organizația Alergotura.

Unde și când are loc Timișoara City Marathon

Timișoara City Marathon are loc duminică, 29 octombrie, în... Timișoara, dar și într-o localitate din apropierea graniței cu Serbia. Mai precis, proba de maraton va debuta în Otelec, urmând ca participanții să alerge spre Timișoara. Restul probelor au loc în Capitala Banatului. Startul se va da în Piața Libertății, la ora 8:30. Mai multe informații despre curse și orarul lor găsești aici

Cum te înscrii la Timișoara City Marathon

Dacă vrei să participi și tu la prima ediție a Timișoara City Marathon, atunci va trebui să te înscrii online. Doritorii pot face acest lucru aici, iar cei care se înscriu în 30 septembrie și 1 octombrie, vor beneficia de taxe promoționale. Înscrierile se fac aici.

De ce să participi la Timișoara City Marathon

Organizația Alergotura vrea să își aducă contribuția la evenimentele care vor avea loc în 2021, atunci când Timișoara va fi una dintre Capitalele Europene ale Culturii. De aceea, în acest an a organizat ediția pilot a Timișoara City Marathon, un eveniment la care sunt așteptați cel puțin 1.000 de persoane.

Timisoara City Marathon

Potrivit organizatorilor, tema maratonului este "Cucerirea Cetăţii Timişoarei de către prinţul Eugeniu de Savoya", iar evenimentul va avea șase probe: Batalionul Banat, probă individuală de 5,5 km, Poarta Forforosa, probă individuală de 10,5 km, Solii Cetății, probă semimaraton ștafetă, 2 x 10,5 km, Semimaratonul Eugeniu de Savoya, 21 de km, Poștalionul Cetății, probă maraton de ștafetă, 4 x 10,5 km, și Maratonul Cavalerii Cetății, 42,2 km, cursă pentru 42 de participanți.