6 rețete de smoothie cu banane, perfecte pentru o gustare sănătoasă
George

Scris de George

2 Ianuarie 2023

Dacă ai poftă de o gustare sănătoasă, care să-ți potolească foamea între mese și care să-ți dea și un boost de energie, atunci poți opta cu încredere pentru un smoothie de banane. Ți-am pregătit mai multe variante dintre care să alegi, una mai delicioasă decât cealaltă. Iată câteva rețete de smoothie de care cu siguranță o să te îndrăgostești.

De ce să alegi bananele atunci când vrei o gustare sănătoasă?

În primul rând, merită să alegi acest fruct delicios atunci când ai poftă de ceva dulce, dar nu vrei să-ți strici dieta. O banană are aproximativ 110 calorii. De asemenea, poți să înlocuiești untul sau uleiul cu piureul de banane atunci când faci prăjituri. E o alegere bună când vrei să mănânci mai sănătos sau dacă ai optat pentru o dietă vegană.

Bananele sunt foarte bune și datorită conținutului ridicat de potasiu, care ajută la îmbunătățirea funcționalității mușchilor și a sistemului nervos. De asemenea, conțin Vitamina B6 și C.

smoothe de banane

Fotografie preluată de pe elements.envato.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Smoothie de banane cu ananas și portocale

E o gustare sănătoasă foarte delicioasă pe care merită să o încerci.

Ingrediente:

  • 200 g de ananas tăiat cuburi
  • 2 banane curățate de coajă
  • 1 portocală curățată de coajă
  • 1 cană de cuburi de gheață

Mod de preparare:

Pune toate ingredientele într-un blender și amestecă bine. Dacă compoziția nu este destul de lichidă pentru gustul tău mai poți adăuga apă sau puțin suc de portocale.

smoothe de banane

Fotografie preluată de pe recipeler.coml. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Smoothie de banane cu kiwi

Dacă ești în căutare de rețete de smoothie minunate și cât se poate de sănătoase, atunci trebuie să încerci această rețetă cu kiwi.

Ingrediente:

  • 3 kiwi curățate
  • 2 banane curățat
  • 200 ml de lapte
  • 200 ml de iaurt
  • 4 linguri de ovăz
  • Ghimbir

Mod de preparare:

Pune toate ingredientele într-un blender și rade deasupra puțin ghimbir. Amestecă bine și bucură-te de o gustare sănătoasă excelentă!

Trebuie să alegi iaurt cu puțină grăsime, iar dacă vrei poți să înlocuiești laptele obișnuit cu lapte de migdale, de soia sau de orez.

smoothe de banane

Fotografie preluată de pe youngandraw.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Smoothie de banane cu ananas și cocos

Această băutură nu numai că e o gustare sănătoasă, dar o să te și facă să te simți de parcă bei un cocktail delicios, undeva pe o plajă exotică. Crede-ne, se numără printre acele rețete de smoothie pe care trebuie să le încerci cât mai repede!

Ingrediente:

  • 200 ml de lapte de cocos
  • 150 g de ananas
  • 100 ml de suc de ananas
  • 2 banane

Mod de preparare:

Pune toate ingredientele într-un blender și amestecă bine. Compoziția va fi destul de groasă așa că dacă vrei un smoothie mai lichid adaugă mai mult lapte de cocos sau suc de ananas. Că să te bucuri din plin de gustul fresh, lasă compoziția în frigider pentru 10 – 15 minute înainte să o bei.

smoothe de banane

Fotografie preluată de pe recipesbnb.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Smoothie de banane cu mango și iaurt

Îți propunem încă un smoothie ceva mai exotic, care cu siguranță o să te mulțumească. 

Ingrediente:

  • 170 ml de iaurt
  • 150 g mango tăiat cuburi
  • 2 banane

Mod de preparare:

Taie bananele în bucăți medii și pune-le la congelator pentru 30 – 40 de minute. Apoi, ia toate ingredientele și pune-le în blender. Amestecă bine. Dacă vrei o compoziție mai lichidă poți să adaugi puțin lapte sau apă.

smoothe de banane

Fotografie preluată de pe smoothieweb.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Smoothie de banane cu pepene roșu și căpșuni

O altă gustare sănătoasă pe care poți o prepari în doar câteva minut este smoothie-ul de banane cu pepene roșu.

Ingrediente:

  • 1 banană curățată
  • 6 căpșuni spălate și tăiate în jumătate.
  • 90 ml lapte
  • 400 g pepene roșu tăiată cuburi și curățată de sâmburi

Mod de preparare:

Pune fructele într-un blender și amestecă până când obții o compoziție lichidă. Apoi, adaugă laptele și amestecă bine.

smoothe de banane

Fotografie preluată de pe brooklynfarmgirl.com. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Smoothie de banane cu ciocolată

Da, ai auzit bine! Îți propunem și un smoothie de banane cu ciocolată, care nu o să-ți afecteze dieta (desigur, dacă îl bei în cantități rezonabile).

Ingrediente:

  • 1 banană
  • 1 lingură de pudră de cacao
  • 4 cuburi de gheață
  • 150 ml de lapte de soia cu aromă de ciocolată

Mod de preparate:

Pune în blender ingredientele și amestecă bine. Opțional, dacă vrei poți să adaugi puțină frișcă însă tu ești responsabil pentru caloriile în plus Laughing.

smoothe de banane

Fotografie preluată de pe astro.ca. © Toate drepturile aparțin autorului/autorilor fotografiei. | despre drepturile de autor

Tu pe care dintre aceste rețete de smoothie delicioase vrei să o încerci prima?